Dispoziția-nr.1 Cu privire la delegarea atribuțiilor de responsabil cu arhiva din cadrul Primăriei comunei Aștileu

Dispoziția-nr.2.Cu privire la aprobarea acoperirii definitive din excedentul bugetului local pentru finanțarea deficitului secțiunii de dezvoltare

Dispoziția-nr.3. Cu privire la constituirea comisiei pentru recepția lucrării ”Lucrări de reparare drum, plombări cu beton asfaltic, loc. Călățea – Cornet din DJ 764D – Uzina de apa Cornet, conform necesarului autorității contractante Comuna Aștileu”, în comuna Aștileu, județul Bihor

Dispoziția-nr.4. Cu privire la delegarea atribuțiilor de secretar general al comunei Aștileu, doamnei DEMIAN MARIOARA, funcționar- public, având funcția de Șef Birou financiar-contabil în cadrul Biroului Finanțe contabilitate, Urbanism și protecția mediului și Biblioteca al Primăriei comunei Aștileu, județul Bihor

Dispoziția-nr.5. Privind stabilirea dreptului la alocația de susținere a familiei numitului/ei Olar Ana-Maria , domiciliata în satul Aștileu, nr.- , comuna Aștileu, județul Bihor

Dispoziția-nr.6.Privind plata ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne și a suplimentului pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri (lemne) pentru familia consumatorului vulnerabil Gaidoș Dorina, din localitatea Chistag nr. -, comuna Aștileu, județul Bihor

Dispoziția-nr.7.Privind aprobarea acordării de tichete sociale pe suport electronic pentru d-na ( minora) Moisi Paula Mirela

Dispoziția-nr.8. Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna ianuarie 2023

Dispoziția-nr.9. Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Aștileu în ședință ordinara

Dispozitia-nr.10 Privind actualizarea membrilor echipei de proiect cu privire la implementarea proiectelor in cadrul fondurilor europene nerambursabile ” Dotare cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informatiei de tipul tabletelor scolare , precum si a altor echipamente/dipozitive electronice necesare desfasurarii activitatii didactice in mediul on-line , in comuna Astileu , judetul Bihor „si ” Cresterea capacitatii de gestionare a crizei sanitare Covid -19 pentru elevii si cadrele didactice din comuna Astileu, judetul Bihor „

Dispozitia-nr.11 Privind convocarea Consiliului local al comunei Astileu in sedinta ordinara

Dispozitia-nr.12 Privind incetarea platii indemnizatiei lunare pentru insotitor cuvenite d-nei Radu Ana , domiciliata in com. Astileu, sat Chistag nr. , judetul Bihor, incepand cu data de 01.03.2023

Dispozitia-nr.13 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitului Bradea Teodor , domiciliat in loc. Fasca nr.   , com. Varciorog ,reprezentand o parte din cheltuielile de inmormantare pentru fratele sau, defuntul Bradea Petru loan , persoana singura, fara nici un venit, cu fost domiciliu in loc. Calatea , nr.  , com. Astileu , jud. Bihor

Dispozitia-nr.14  Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitei Bulzan Mariana , domiciliata in com. Astileu, loc. Pestere nr. , jud. Bihor

Dispozitia-nr.15  Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitei Martin Irina , domiciliata in com. Astileu, loc. Pestere nr., jud. Bihor

Dispozitia-nr.16 Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna februarie 2023

Dispozitia-nr.17 Privind stabilirea dreptului si cuantumului ajutorului social in baza legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare si alocatiei pentru sustinerea familiei in baza legii nr.277/2010, pentru familia numitei Terici Gina Sorina , cu dom. in loc. Astileu nr., com. Astileu, jud.Bihor

Dispozitia-nr.18. Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitului Erdei Lajos, domiciliate com. Astileu, loc. Astileu nr., jud. bihor

Dispozitia-nr.19 Privind convocarea Consiliului local al comunei Astileu in sedinta de indata

Dispozitia-nr.20 Cu privire la constituirea comisiei de recepjie la terminarea lucrarilor pentru ” Lucrari de executie platforma dalata in incinta teren Capela Mortuara din localitatea A§tileu , nr.cad. 51023 Astileu Judetul Bihor”

Dispozitia-nr.21. Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare pentru insotitor , pentru adultul cu handicap grav Cozac Petru, dom. in com. Astileu, sat Pestere nr., jud. Bihor

Dispozitia-nr.22 Cu privire la angajarea d-nei Ochis Melania Ilinca , in functia de asistent personal al persoanei adulte cu handicap grav Mester Viorica , pe perioada determinata

Dispozitia-nr.23. Cu privire la prelungirea Contractului individual de munca nr. 154/05.03.2021 a d-nei Ciurar Maria ,pe postul de asistent personal pentru copilul cu handicap grav Fechete Daniela Gabriela , incepand cu data de 01.03.2023, pe durata determinata

Dispozitia-nr.24. Privind aprobarea Programului de elaborare si dezvoltare al Sistemului de control managerial al Primariei Astileu

Dispozitia-nr.25.Privind desemnarea consilierului de etica pentru consiliere etica si monitorizarea respectarii normelor de conduita in cadrul comunei Astileu

Dispozitia-nr.26. Privind aprobarea Codului de etica al Primariei Astileu

Dispozitia-nr.27. Privind constituirea si stabilirea atributiilor echipei de gestionare a riscurilor din cadrul structurii functionale Primaria Astileu

Dispozitia-nr.28. Privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Echipei de gestionare a riscurilor din cadrul aparatului de specialiate al Primarului comunei Astileu

Dispozitia-nr.29. Privind aprobarea inventarului functiilor sensibile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Astileu

Dispozitia-nr.30 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitei Lele Cornelia , dom. in comuna Astileu , loc. Astileu nr. , judetul Bihor

Dispozitia-nr.31 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitului Lele Mircea , dom. in comuna Astileu , loc. Astileu nr. ,judetul Bihor

Dispozitia-nr.32 Cu privire la rectificarea actului de casatorie nr.38 din 29 iunie 1957 , exemplarul I si II , privind pe numitii Filip Niculae si Secara Floare , in sensul indreptarii erorii materiale savarsite in cadrul acestuia

Dispozitia-nr.33 Cu privire la stabilirea beneflciarilor ajutorului social pentru luna Martie 2023

Dispozitia-nr.34 Privind aprobarea Grupului de lucru implementare SNA si a Regulamentului de Organizare si functionare a grupului de lucru pentru implementarea strategiei nationale anticoruptie

Dispozitia-nr.35 Privind adoptarea Registrului abtinerilor in situatii de conflict de interese, a Registrului incidentelor de integritate si a Chestionarului autoadministrat privind calitatea si integritatea serviciilor publice

Dispozitia-nr.36 Privind adoptarea Planului de integritate al Strategiei National e Anticoruptie pentru perioada 2021-2025

Dispozitia-nr.37 Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta ordinara

Dispozitia-nr.38 Cu privire la constituirea comisiei pentru stabilirea compatibilitatii teritoriale in jurul amplasamentelor de tip SEVESO la nivelul Comunei Astileu

Dispozitia-nr.39 Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare pentru insotitor pentru persoana adulta cu handicap grav Ples Nicolae, domiciliat in com. Astileu , sat Pestere nr.  , judetul Bihor , incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.40 Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare pentru insotitor pentru persoana adulta cu handicap grav Andrusjk Iosif, domiciliat in com. Astileu , sat Astileu , judetul Bihor

Dispozitia-nr.41 Cu privire la incetarea contractului de munca nr. 155 din 25.03.2021 a d-nei Ciobaca Florica , cu dom. in com. Astileu , sat Pestere nr. , avand funcția de asistent personal

Dispozitia-nr.42 Cu privire la constituirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru ” Lucrari de executie sanț betonat si acostament de langa cimitir -inspre DJ 1081-localitatea Chistag, comuna Astileu, judetul Bihor”

Dispozitia-nr.43 Cu privire la constituirea comisiei de recepție la terminarea lucrarilor pentru ” Lucrari de amenajare platforma parcare pavata cu pavele carosabile trafic auto usor-localitatea Chistag, comuna Aștileu, judetul Bihor”

Dispozitia-nr.44 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitei Raț Liana , dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr. , jud. Bihor

Dispozitia-nr.45 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitei Cofe Oana Corina , dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr.  jud. Bihor

Dispozitia-nr.46 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgența numitului Mindruț Paul , dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr.  , jud. Bihor

Dispozitia-nr.47 Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta ordinara 

Dispozitia-nr.48 Privind stabilirea dreptului si cuantumului ajutorului social in baza legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat , cu modificarile si completarile ulterioare,pentru familia numitului Secara Crisan , persoana singura, cu dom. in loc. Calatea nr. , com. Astileu, jud. Bihor

Dispozitia-nr.49 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitului Erdei Zoltan , cu dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr. , jud. Bihor

Dispozitia-nr.50 Privind incetarea dreptului la alocatia de susfinere a familiei d-nei Lingurar Elena, dom. in satul Astileu nr., com. Astileu, jud. Bihor

Dispozitia-nr.51 Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna Aprilie 2023

Dispozitia-nr.52.Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta extraordinara

Dispozitia-nr.53 Privind stabilirea cuantumului brut al indemnizatiei pentru d-ul Blaga Sorin Aurel , avand functia de viceprimar al Comunei Astileu , incepand cu datade 01.11.2022

Dispozitia-nr.54 Privind stabilirea cuantumului brut al indemnizatiei pentru d-ul Lazar Vasiie lonut . avand functia de primar al Comunei Astileu, incepand cu data de 01.11.2022

Dispozitia-nr.55. Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-na Demian Marioara, avand functia publica de conducere de sef birou, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.56 Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-ul Turcus Gheorghe Mircea, avand functia publica de executie de consider achizitii publice, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.57 Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-na Cocos Emilia Gabriela, avand functia publica de executie de inespector impozite si taxe persoane juridice, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.58. Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-na Hanga Gabriela Florentina , avand functia publica de executie de inespector impozite si taxe persoane fizice, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.59. Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-na Secara Florica Voichita, avand functia publica de executie de inspector, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.60 Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-ul Davidiv Nelu, avand functia publica de executie de inspector urbanism incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.61. Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-ul Bica Radu Florian, avand functia publica de executie de Politist Local. incepand cu data de 01,04.2023

Dispozitia-nr.62. Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-ul Cotuna Sebastian Gheorghe, avand functia publica de executie de Politist Local, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.63 Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-ul Bejusca Cristian Elorian, avand functia contractuala de  executie de consilier juridic, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.64. Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-na Vandici Ioana Florentina, avand functia contractuala de executie de consilier relatii cu publicul, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.65 Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-na Bogdan Nicoleta Florica, avand functia contractuala de executie de inspector bibliotecar, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.66 Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-ul Vasiliu Sorin, avand functia contractuala de executie de muncitor calificat, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.67. Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-ul Cazan Petru, avand functia contractuala de execute de sofer microbuz, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.68. Privind stabilirea drepturilor salariale pentru d-na Blaga Mariana, avand functia contractuala de executie de guard, incepand cu data de 01.04.2023

Dispozitia-nr.69. Privind aprobarea unor masuri pentru organizarea sj exercitarea controlului financiar preventiv propriu in cadrul Primariei Comunei Astileu

Dispozitia-nr.70 Privind majorarea indemnizatiei primarului si a viceprimarului comunei Astileu cu 45% in urma implementarii proiectelor finantate din fonduri europene nerambursabile sj/sau fonduri externe rambursabile , precum si personalul implicat in implementarea Mecanismului de redresare si reziliena

Dispozitia-nr.71. Privind aprobarea acordarii de tichete sociale pe suport electronic pentru d-na Lele Gabriela

Dispozitia-nr.72 Privind acordarea unui ajutor de urgenta numitei Mindrut Nicoleta , dom. in com. Astileu nr.-. jud. Bihor

Dispozitia-nr.73 Cu privire la rectificarea actului de nastere nr.47 din 3 august 1951 , exemplarul I si II privind pe numitul Ghergheles Viorel si a actului de casatorie nr.11 din 2 iunie 1975 , exemplarul I si II privind pe numitii Ghergheles Viorel si Bidilean Floare , In sensul indreptarii erorii maleriale savarsite in cadrul acestora

Dispozitia-nr.74 Privind stabilirea dreptului la alocatia de sustinere a familiei numitului Gug Mugurel , dom. in satul Astileu nr.- , com. Astileu Jud. Bihor

Dispozitia-nr.75. Privind aprobarea acordarii de tichete sociale pe suport electronic pentru d-na Rostas Anda Loredana

Dispozitia-nr.76. Cu privire la constituirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru ” Lucrari de extindere retea 0,4 kV cu stalpi de beton , cu conductor torsadat ( izolat) inclusiv pamantare si conductor iluminat, zona Fructexprod inspre Platforma Abrudan Gabriel, com. Astileu, jud. Bihor”

Dispozitia-nr.77. Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta ordinara

Dispozitia-nr.78 Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna Mai 2023

Dispozitia-nr.79 Privind incetarea dreptului la alocatia de sustinere a familiei d-ului Gug Nicolae Florin , dom. in satul Astileu nr.- , com. Astileu, jud. Bihor

Dispozitia-nr.80 Privind acordarea indemnizatiei lunare pentru consilierii locali, care participa la sedintele ordinare ori la sedintele extraordinare ale consiliului local, si ale comisiilor de specialitate

Dispozitia-nr.81 Privind redenumirea compartimenlului ca urmare a reorganizarii activitatii, pentru postul general de executie . din inspector I , grad superior , gradatia 5 din Birou Finante, contabilitate , resurse umane . salarizare , in inspector I , grad superior , gradatia 5 din Birou Finante-contabilitate, urbanism si protectia mediului, biblioteca, al aparatului de specialitate al primarului Comunei Astileu

Dispozitia-nr.82 Privind redenumirea postului la compartimentului de achiziții publice din cadrul Organigramei si a Statului de functii al aparatului de specialitate al primarului comunei Astileu , de la functia publica generala de consilier la functia specifica de consilier achizitii publice

Dispozitia-nr.83 Privind redenumirea compartimentului ca urmare a reorganizării activitatii, pentru postul general de execuție , din inspector I , grad superior , gradația 5 din Birou Finanțe, contabilitate , resurse umane , salarizare , in inspector I , grad superior , gradația 5 din Birou Finanțe-contabilitate, urbanism si protecția mediului, biblioteca, al aparatului de specialitate al primarului Comunei Astileu

Dispozitia-nr.84 Privind redenumirea compartimentului ca urmare a reorganizării activității, pentru postul general de execuție ,din inspector I , grad superior , gradația 5 din Birou Finance, contabilitate , resurse umane , salarizare , in inspector I , grad superior , gradația 5 din Birou Finanțe-contabilitate, urbanism si protecția mediului, biblioteca, al aparatului de specialitate al primarului Comunei Astileu

Dispozitia-nr.85 Privind redenumirea compartimentului ca urmare a reorganizării activității , pentru postul de conducere , șef birou grad I I , din Birou Finanțe, contabilitate, resurse umane, salarizare , in șef birou grad II din Birou Finanțe-contabilitate, urbanism si protectia mediului, biblioteca, al aparatului de specialitate al primarului Comunei Astileu

Dispozitia-nr.86 Cu privire la angajarea d-ului Martin Ionut Raul, in funcția de asistent personal al persoanei adulte cu handicap grav, pentru d-na Martin Irina , pe perioada determinata , incepand cu data de 01.06.2023 pana la data de 30.04.2025

Dispozitia-nr.87 Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare pentru insotitor pentru persoana adulta cu handicap grav Cuc Florian , dom. in com. Astileu, sat Pestere nr.203, judetul Bihor,incepand cu data de 01.06.2023

Dispozitia-nr.88 Privind aprobarea acordarii de tichete sociale pe suport electronic pentru d-na Vekony Iuliana

Dispozitia-nr.89 Privind incetarea dreptului la alocatia de sustinere a familiei d-ului Fechete Cornel Teodor , dom. in satul Astileu nr.- com. Astileu. Jud. Bihor

Dispozitia-nr.90 Privind modificarea cuantumului alocatiei pentru sustinerea familiei titularului Vekony Iuliana , dom. in satul Astileu nr.- com. Astileu. Jud. Bihor

Dispozitia-nr.91 Privind numirea Comisiei de concurs si a Comisiei de solutionare a contestatiilor pentru ocuparea functiei publice specifice de conducere vacante de secretar general al Comunei Astileu

Dispozitia-nr.92 Cu privire la slabilirea drepturilor salariale pentru d-ul Turcus Gheorghe Mircea . având funcția publica de executie de consilier achizitii publice , incepand cu data de 01.05.2023

Dispozitia-nr.93 Privind constituirea echipei interne de implementare a proiectului C10-13-3114 intitulat „Creșterea eficientei energetice pentru Căminul Cultural din sat Pestere , comuna Astileu, judetul Bihor”

Dispozitia-nr.94 Privind constituirea echipei interne de implementare a proiectului C10-I3-3196 intitulat ” Reabilitarea si eficientizarea clădirii primăriei din comuna Astileu, judetul Bihor”

Dispozitia-nr.95 Privind constituirea echipei interne de implementare a proiectului C10-I3-3125 intitulat ” Reabilitarea si eficientizarea cabinetului medical uman din localitatea Astileu, comuna Astileu, judetul Bihor”

Dispozitia-nr.96 Cu privire la incetarea contractului de munca nr. 162 din 31.01.2022 a d-nei Lacatus Crina , cu dom. in com. Astileu, sat Astileu nr. , avand functia de asistent personal

Dispozitia-nr.97 Privind recuperarea sumei de 656 lei de la numitul Gug Nicolaie Florin , dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr. , judetul Bihor, ce reprezinta cuantumul alocației pentru susținerea familiei , incasat necuvenit in perioada 01.04-31.07.2021

Dispozitia-nr.98 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgența numitei Dat Mihaela Corina, dom. in com. Astileu, loc. Chistag nr.  , judetul Bihor

Dispozitia-nr.99 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgența numitului Secara Nicolae Petrica, dom. in com. Astileu, loc. Calatea nr. , judetul Bihor

Dispozitia-nr.100 Privind desemnarea persoanei responsabile cu controlul realității, regularitatii si legalitatii actelor care afecteaza fonduri publice si patrimoniul UAT Astileu

Dispozitia-nr.101 Cu privire la modificarea Dispozitiei nr.91/31.05.2023 privind numirea Comisiei de concurs si a Comisiei de soluționare a contestațiilor pentru ocuparea funcției publice specifice de conducere vacante de secretar general al Comunei Astileu

Dispozitia-nr.102 Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna IUNIE 2023

Dispozitia-nr.103 Cu privire la angajarea d-nei Malița Cornelia in funcția de asistent personal al persoanei adulte cu handicap grav Malița Gheorghe , pe perioada determinata . începând cu dat de 01.07.2023 pana la data de 31.05.2024

Dispozitia-nr.104 Cu privire la acordarea indemnizației lunare pentru însoțitor , pentru persoana adulta cu handicap grav Albut Irina , dom. in com. Astileu , sat Astileu nr.   , jud. Bihor, începând cu data de 01.07.2023 , pe perioada nedeterminata

Dispozitia-nr.105 Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in ședință ordinara

Dispozitia-nr.106 Cu privire la prelungirea contractului individual de munca nr. 148/15.05.2020 a d-nei Ghitea Rodica , avand functia de asistent personal al persoanei adulte cu handicap grav d-ul Ghitea Valentin

Dispozitia-nr.107.Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta ordinara

Dispozitia-nr.108. Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna iulie 2023

Dispozitia-nr.109. Cu privire la incetarea platii indemnizatiei lunare pentru insotior cuvenite d-nei Iovan Ileana, dom. in com. Astileu , sat Chistag nr, judetul Bihor , incepand cu data de 31.07.2023

Dispozitia-nr.110. Cu privire la angajarea d-nei Bonta Mariana Elena , in functia de asistent personal al persoanei adulte cu handicap grav d-na Iovan Ileana, pe perioada nedeterminata

Dispozitia-nr.111. Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare insotitor pentru adultul cu handicap grav Lacatus Liviuta Fiorina , dom. in com. Astileu, sat Astileu nr.  Judetul Bihor

Dispozitia-nr.112. Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare insotitor pentru persoana adulta cu handicap grav Lup Mariana , dom. in com. Astileu , sat Chistag nr.   , judetul Bihor , incepand cu data de 01.08.2023

Dispozitia-nr.113 Cu privire la convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in ședință ordinara

Dispozitia-nr.114 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitului Lacatus Ovidiu Cosmin, dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr.,jud. Bihor

Dispozitia-nr.115 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitei Lacatus Simona, dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr. , jud. Bihor

Dispozitia-nr.116 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitei Heghedus Eugenia, dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr.,jud. Bihor

Dispozitia-nr.117 Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna August 2023

Dispozitia-nr.118 Cu privire la acordarea indemizatiei lunare pentru insotitor pentru adultul cu handicap grav Puia Dumitru, dom. in com. Astileu, sat Astileu nr., jud. Bihor

Dispozitia-nr.119 Privind incetarea platii indemizatiei lunare pentru insotitor cuvenite d-ului Tose Nicolae , dom. in com. Astileu, sat Chistag , nr. – , judetul Bihor , incepand cu data de 01.09.2023

Dispozitia-nr.120 Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna septembrie 2023

Dispozitia-nr.121 Privind modificarea cunatumului alocatiei pentru sustinerea familiei titularului Varga Florentina Irina, dom. in sat Chistag nr.- , com. Astileu , jud. Bihor

Dispozitia-nr.122 Cu privire la convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta ordinara

Dispozitia-nr.123 Cu privire la angajarea d-nei Csibi Florica loana, in functia de asistent personal al persoanei adulte cu handicap grav d-na Capus Irina, pe perioada determinata incepand cu data de 01.10.2023 pana la data de 30.09.2024

Dispozitia-nr.124 Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare pentru insotitor pentru persoana adulta cu handicap grav Bulzan Ana, dom. in com. Astileu , sat Pestere nr.- , judetul Bihor, incepand cu data de 01.10.2023

Dispozitia-nr.125 Privind stabilirea dreptului la alocatia de sustinere a familiei numitului Lele Cosmin , dom. In satul Astileu nr.-, com. Astileu, judetul Bihor

Dispozitia-nr.126 Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare pentru insotitor pentru adultul cu handicap grav Hotupan Florian , dom. in com. Astileu, sat Astileu nr.- Judetul Bihor

Dispozitia-nr.127 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitului Lacatus Traian Dan , dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr.-, judetul Bihor

Dispozitia-nr.128 Cu privire la acordarea unui ajutor de urgenta numitului Abrudan Petru , dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr.-, judetul Bihor

Dispozitia-nr.129 Privind actualizarea implementarii proiectelor in derulare finantate din fonduri europene nerambursabile si/sau exteme rambursabile , precum si personalul implicat in implementarea Mecanismului de redresare si rezilienta , la nivelul Comunei Astileu si aplicarea procentului de majorare a indemnizatiei primarului si a viceprimarului Comunei Astileu in functie de valoarea acestora.

Dispozitia-nr.130 Privind constituirea echipei interne de implementare a proiectului cod F-PNRR-Dotari -2023-0586, intitulat „Dotarea cu mobilier , materiale didactice si echipamente digitale a Scolii Gimnaziale nr.1 Astileu”

Dispozitia-nr.131 Privind incetarea dreptului la alocatia de sustinere a familiei d-nei Lele Cornelia , dom. in sat Astileu nr. -, com. Astileu , judetul Bihor.

Dispozitia-nr.132.Privind stabilirea drepturilor salariale pentru asistentii personali si a indemnizatiei lunare acordata in cazul in care persoana cu handicap grav sau reprezentantul ei legal opteaza pentru aceasta, incepand cu data de 01.10.2023

Dispozitia-nr.133.Privind recuperarea sumei de 540 lei de la numitul Lacatus lonut Florin, dom. in com. Astileu, loc. Astileu nr., jud. Bihor, ce reprezinta cuantumul alocatiei pentru sustinerea familiei . incasat necuvenit pe perioada 01.03- 30.04.2023

Dispozitia-nr.134.Cu privire la constituirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor de constructii pentru ” Proiectare si execute lucrari de modernizare si reabilitare drum comunal 184 si strada 2 , comuna Astileu, judetul Bihor „

Dispozitia-nr.135.Cu privire la convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedina ordinara

Dispozitia-nr.136.Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna octombrie 2023

Dispozitia-nr.137.Cu privire la prelungirea Contractului individual de munca” nr. 168/31.10.2022 a d-nei Koriteac Andrea Erika, avand functia de asistent persoanl al persoanei adulte cu handicap grav d-ul Szabo Ludovic Alexandru

Dispozitia-nr.138.Cu privire la acordarea indemizatiei lunare pentru insotitor pentru adultul cu handicap grav Covaci Dorina, dom. in com. Astileu , sat Chistag nr.- , jud. Bihor

Dispozitia-nr.139.Cu privire la convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta ordinara

Dispozitia-nr.140.Cu privire la incetarea platii indemnizatiei lunare pentru insotitor cuvenite d-ului Pies Nicolae, dom. in com. Astileu, sat Pestere nr.- Judetul Bihor, incepand cu data de 01.12.2023

Dispozitia-nr.141. Privind stabilirea dreplului la alocatia de sustinere a familiei numitei Gug Adina Ofelia . dom. in satul Astileu, nr. , com. Astileu. jud. Bihor

Dispozitia-nr.142. Privind incetarea  dreptului la alocatia de sustinere a familiei d-ului Lele Cosmin, dom. in sat Astileu nr., com. Astileu , judejul Bihor

Dispozitia-nr.143. Privind modificarea cuantumului alocatiei pentru sustinerea a familiei titularului Vekony Iuliana, dom. in satul Astileu, nr. , com. Astileu, jud. Bihor

Dispozitia-nr.144. Privind plata ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne si a suplimentului pentru energie electrica si suplimentul pentru consumul de combustibili solizi si/sau petrolieri ( lemne) pentru consumatorul vulnerabil

Dispozitia-nr.145. Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna noiembrie 2023

Dispozitia-nr.146. Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta ordinara

Dispozitia-nr.147. Cu privire la prelungirea Contractului individual de munca nr. 170/01.12.2022 a d-nei Vasca Nicoleta Florica, avand functia de asistent personal al persoanei adulte cu handicap grav d-na Filip Elena Alexandrina

Dispozitia-nr.148. Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare pentru insotitor pentru adultul cu handicap grav Gherlea Adrian Petru , dom. in com. Astileu, sat Astileu nr. , jud. Bihor

Dispozitia-nr.149. Cu privire la acordarea indemnizatiei lunare pentru insotitor pentru adultul cu handicap grav Dad Floare , dom. in com. Astileu, sat Pestere nr. , jud. Bihor

Dispozitia-nr.150. Cu privire la infiintarea popririi din venitul net a d-nei Lacatus Gena , incadrata in functia de asistent personal al persoanei cu handicap grav , in cadrul Primariei Comunei Astileu

Dispozitia-nr.151. Privind constituirea comisiei pentru inventarierea patromoniului public si privat al Comunei Astileu Judetul Bihor la 31.12.2023

Dispozitia-nr.152. Privind constituirea comisiei de casare/declasare a mijloacelor fixe sau obiectivelor de inventar din patrimoniul Comunei Astileu , judetul Bihor

Dispozitia-nr.153. Cu privire la numirea comisiei de concurs si a comisiei de solutionare a contestatiilor pentru ocuparea functiei publice specifice de conducere vacante de secretar general al Comunei Astileu

Dispozitia-nr.154. Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta extraordinara

Dispozitia-nr.155. Privind convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in sedinta extraordinara

Dispozitia-nr.156. Cu privire la constituirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru ” Lucrari de intretinere drumuri, Localitatea Calatea, Judetul Bihor, conform necesarului autoritatii contractante – comuna Astileu: 1. Din DJ 746 – Mneresti 2. De la drum betonat Borodan – Poarta Cristi Mamii 3. Drum peste vale Ciuciu Ionut (Bobi) – Demian Viorel (Motu) 4. DJ764-Valcea~Intersectie drum socru Comandant- spre Iepurita 5. Nivelat platforma biodegradabile Chistag”

Dispozitia-nr.157. Cu privire la constituirea comisiei pentru receptia lucrarii ” Lucrari de intretinere drumuri localitatea CALATEA: 1. Drum Betonat Ponita – Borodan -Pujnicu – Petrea Lesului – DJ764, 2. DJ764 – Cremene- Zigrea, 3. Drum in panta socru Comandant -la Marcu. 4. De la Petre Lesului – Ponita,, Comuna Astileu, Judetul Bihor”

Dispozitia-nr.158. Cu privire la constituirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru ” Lucrari de intretinere drumuri, Localitatea Calatea, Judetul Bihor, conform necesarului autoritatii contractante – comuna Astileu: 1) Din DJ764 – Casa Parohiala-Dulu Aurel 600ml 2) Drum Betonat – Cazan – 500ml 3) Drum Betonat Malita -Smirghel -DJ764 700ml 4) Drum betonat Cardan la Lisman -350ml 5) Drum Biserica spre Cazan Petru 150ml”

Dispozitia-nr.159. Cu privire la constituirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru ”Lucrări de întreținere drumuri, Localitatea Aștileu, Peștere și Călățea, Județul Bihor, conform necesarului autorității contractante – comuna Aștileu: 1. IOANEA CU GEMENII – FLOREA GLIGHI FANI BILI 700ML 2. UZINA DE APA-FLORIN COCOSU – DJ767D 700ML 3. UZINA DE APA -DRONEA -OARZANA 3300ML 4. DRUM OARZĂNĂ SPRE NINU 1500ML 5. DIN DRUMUL BETONAT VALEA TICASULUI -SPRE BIU 100ML 6. DIN DRUMUL BETONAT VALEA TICASULUI FLOREA DULAN -SPRE AURELU LUPULUI 800ML 7. DIN DJ767D – INSPRE PLOSCOVENTOAI 300ML 8. DJ 764 SPRE GHIȚA COSMA 800ML 9. DJ 764 SPRE VIOREL ȚÂNC 700ML 10. DJ764 – PITACA -DJ764 – PANA LA DRUMUL BETONAT 1000ML 11. DRUM BETONAT -SENATORU 200ML 12. LICA BRONDI – RASU POTRIVA 1300ML 13. DJ764 SPRE CLF 600ML”

Dispozitia-nr.160. Cu privire la revocarea Dispozitiei Primarului Comunei Astileu nr. 153/04.12.2023 privind numirea Comisiei de concurs si a Comisiei de solutionare a contestatiilor pentru ocuparea functiei publice specifice de conducere vacante de secretar general al Comunei Astileu

Dispozitia-nr.161. Cu privire la convocarea Consiliului Local al Comunei Astileu in Sedinta ordinara

Dispozitia-nr.162. Privind plata ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne si a suplimentului pentru consumul de combustibili solizi si/sau petrolieri( lemne) pentru familia consumatorului vulnerabil Ochis Floarea, din loc. Astileu , , com. Astileu, jud. Bihor

Dispozitia-nr.163. Privind plata ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne si a suplimentului pentru consumul de combustibili solizi si/sau petrolieri( lemne) pentru familia consumatorului vulnerabil Bogdan Nicolaie, din loc. Chistag nr.  , com. Astileu, jud. Bihor

Dispozitia-nr.164. Privind plata ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne si a suplimentului pentru consumul de combustibili solizi si/sau petrolieri( lemne) pentru familia consumatorului vulnerabil Bagyi Sandor, din loc. Calatea nr. com. Astileu, jud. Bihor

Dispozitia-nr.165. Privind plata ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne si a suplimentului pentru energie electrica si a suplimentului pentru consumul de combustibili solizi si/sau petrolieri( lemne) pentru familia consumatorului vulnerabil Secara Daniel Alin , din loc. Astileu nr. , com. Astileu, jud. Bihor

Dispozitia-nr.166. Cu privire la stabilirea beneficiarilor ajutorului social pentru luna decembrie 2023

Dispozitia-nr.167. Cu privire la rectificarea bugetului local pe anul 2023

Dispozitia-nr.168. Cu privire la numirea Comisiei de concurs si a Comisiei de solutionare a contestatiilor pentru ocuparea functii publice specifice de conducere vacante de secretar general al Comunei Astileu

Dispozitia-nr.169. Cu privire la incetarea contractului de munca nr. 174 din 20.06.2023 a d-nei Malita Cornelia , cu dom. in com. Astileu , sat Calatea nr.  , CNP  , avand functia de asistent personal

Dispozitia-nr.170. Privind alocarea secventelor de numere pentru inregistrarea corespondentei in registrele de intrare-iesire, in functie de liniile de munca din cadrul Primariei comunei Astileu , pentru anul 2024